Cum a ratat România EURO 2012 a doua oară

Povestea este arhicunoscută: aşa cum s-a întâmplat constant din 2000 încoace (cu excepţia EURO 2008), România a ratat calificarea la turneul final, după o prestaţie mediocră în preliminarii, abia locul 3 în spatele Franţei şi Bosniei. Aşa se face că, în vreme ce marile forţe ale fotbalului continental îşi descărcau bagajele în Polonia şi Ucraina, naţionala îşi lingea rănile într-un amical al nimănui, cu Austria, terminat 0-0 spre dezamăgirea şi sictirul microbiştilor români.

După ce am stabilit că „nu avem cu ce”, percepţie încetăţenită şi de circul din campionatul intern, se pune întrebarea: ce mai înseamnă EURO 2012 pentru români şi ce potenţial are? Finala Europa League, găzduită de Bucureşti şi mediatizată puternic, ne-a arătat încă o dată că românul este iubitor de sport şi că apreciază spectacolul de calitate, dovadă rating-ul fabulos (5 milioane de telespectatori) şi încasările realizate de comercianţii din Capitală. Pentru că nu doar spaniolii au consumat, ci şi românii, fie că s-au înghesuit cu prietenii la terase sau au ales să urmărească marele meci în familie, în faţa tradiţionalelor doze de bere şi pungi de seminţe sau alune.

Dacă pentru lumea bună EURO 2012 este un corn al abundenţei (va genera venituri de 1.6 miliarde de euro), pentru România, prezentă încă o dată în faţa televizoarelor, nu este teoretic decât un motiv de amărăciune şi resentimente. Românii, se spune, au probleme mai importante decât fotbalul, care uşor-uşor îşi pierde din popularitate, din motivele antemenţionate. Şi, mai în glumă, mai în serios, ar mai fi un motiv pentru care turneul final nu e interesant: la EURO nu joacă Steaua.

Practic însă, EURO era ocazia perfectă pentru a face un marketing deştept în România. Am spus „deştept”, nu unul din ciclul reclamelor cu Chivu, care nu reuşea să bage fisa în automatul de Coca-Cola, dar şterpelea sticla româneşte. Morala era, bineînţeles, că nimerim data viitoare.

Revenind la lucruri serioase, ratarea EURO nu este un alibi pentru a ne culca pe o ureche. Dimpotrivă. Dacă acestă competiţie atrage încasări şi audienţe record pe glob, punând în mişcare o adevărată industrie, de ce n-ar face-o şi în România, ţară cu o veche tradiţie în fenomen? Chiar dacă nu am fost la Euro, puteam exploata altfel turneul final decât tradiţionalul mic cu bere consumat de ocazie la o terasă, până pe 1 iulie când se va juca ultimul act. Iar oportunităţile există.

Să luăm de pildă Arena Naţională. S-a vorbit despre ea mai mult decât despre Wembley sau Maracana, dar în termeni de profitabilitate, stadionul nu îşi face încă norma. În august vor concerta aici Lady Gaga şi Red Hot Chili Peppers, nume sonore ale muzicii internaţionale. Însă până atunci, şi putem lua exemplul englezilor, care ştiu să scoată bani din piatră seacă, Arena Naţională putea să producă bani pe durata lunii iunie, dacă exista cap – a se citi consiliere din partea unei firme de marketing sportiv. Special pentru EURO 2012, clubul londonez Fulham organizează vizionări de meciuri pe arena sa, cochetul Craven Cottage. Pot fi urmărite la lucru Anglia şi Irlanda, iar preţurile încep de la 10 lire, în care sunt incluse o bere, un vin sau un suc şi o mâncare caldă. Există şi pachete business, care încep de la 35 de lire / persoană.

De ce nu au derulat autorităţile o astfel de campanie, care putea fi uşor „marketată” sub deviza „Învăţăm de la cei mai buni” sau „Fotbal de 5 stele”, este inexplicabil. Meciurile de la EURO puteau fi precedate de jocuri demonstrative în stilul „Serii Campionilor”, care, cu reclama corectă, ar fi umplut stadionul şi ar fi dat o reţetă de sute de mii de euro.

În plus, pentru că fotbalul s-a globalizat, ceea ce face necalificarea României un amănunt, sponsorii puteau intra în joc şi amenaja fan zone-uri în marile oraşe, unde fanii români să se simtă bine alături de amici şi să vadă la lucru crema cremelor: un Franţa – Anglia sau Olanda – Germania, veritabile finale din faza grupelor. Era de ajuns o campanie pe facebook pentru a strânge 10-15.000 de oameni în pieţe şi a da tonul unei veri fotbalistice incendiare. Aruncând în joc şi produse cadou, brandurile şi-ar fi făcut o promovare fără egal, cu investiţii minime sau, în orice caz, modeste.

Acest lucru, anticipăm noi, nu se va întâmpla, în ideea că „România nu e acolo”, şi ar fi o risipă de timp, dar mai ales bani. Mare greşeală, pentru că un EURO fără Mitici, Naşi şi Mititei, vândut cum trebuie, ar fi fost foarte atractiv. Aşa, România se pregăteşte să rateze EURO a doua oară în acelaşi an. Record mondial?