duminică, 22 iulie 2012

Managementul carierei – treaba specialiştilor!


În lumea sportului adevărat – şi când spunem asta ne referim la Europa vestică şi la America, acolo unde sportul este o veritabilă industrie – există o delimitare clară între activitatea sportivului pe terenul de joc şi imaginea lui în afara arenei. Dacă în prima rolul principal îi revine starului, fie că vorbim de Rafael Nadal, Kobe Bryant sau Messi, misiunea de a-i maximiza acestuia valoarea comercială şi expunerea publică revine unei armate de specialişti în marketing sportiv şi comunicare, angajaţii unei firme a cărei unică activitate este să îi administreze drepturile de imagine respectivei vedete.
Disocierea este extrem de firească şi îi permite sportivului să facă ceea ce ştie mai bine: să aibă performanţe în disciplina sa, având în acelaşi timp siguranţa că profilul lui public şi, la fel de important, appeal-ul lui pentru marile branduri dornice să şi-l asocieze prin contracte de publicitate, sunt exploatate la maximum.
Un exemplu sugestiv în acest sens este Usain Bolt – jamaicanul de 25 de ani cunoscut drept „cel mai rapid om din lume”. Potrivit Forbes pe iunie 2012, Bolt câştigă din concursuri 0.3 milioane de dolari pe an, dar – atenţie – 20 de milioane de dolari din contracte de publicitate!

Cum este posibil? Răspunsul la această întrebare este că de managementul lui Bolt se ocupă o agenţie specializată, Magellan Entertainment (http://magellanentertainment.com/), care a ştiut să facă din tânărul jamaican un simbol al sportului mondial. Graţie inclusiv muncii depuse de specialiştii din jurul lui Bolt, el interacţionează cu 7 milioane de fani pe Facebook, cu peste jumătate de milion pe Twitter, este activ pe reţele sociale tot mai populare, precum WhoSay sau Instagram, şi tocmai şi-a lansat un joc pentru iPhone. Sunt cifre absolut remarcabile pentru un atlet, alergările nefiind, istoric vorbind, printre primele sporturi din lume. Şi cum mai ales într-un an olimpic timpul este extrem de limitat pentru marii campioni, a căror zi se rezumă la sală, stadion şi camera de hotel, acest lucru nu ar fi posibil fără munca febrilă a unui departament.

Dacă pe vremuri preocuparea principală a sportivilor era să nu se accidenteze pentru a rămâne în vârf, în industria globală a sportului modern, ei sunt chiar mai preocupaţi ca imaginea lor, care le face carierele atât de profitabile, să nu fie prejudiciată sau “împrumutată” fără autorizaţie. Fotbaliştii de top precum Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, au un contract separat cu cluburile de care aparţin, prin care negociază ce părţi ale imaginii lor pot fi folosite de Barcelona sau Real Madrid, şi pentru câţi bani.

Portughezul Ronaldo, de pildă, câştigă în 2012, conform unui raport publicat la finalul lunii iunie, 42 de milioane de dolari, din care 21 de milioane din salariu, bonusuri şi 50% din drepturile sale de imagine, respectiv alte 21 de milioane de la sponsorii Nike şi Pro Evo. Deloc întâmplător, şi Ronaldo este ajutat în cariera lui de o firmă specializată: Gestifute International, care se prezintă pe site-ul ei (http://www.gestifute.com) drept “o companie ce manageriază carierele sportivilor profesionişti, fondată în 1996. Echipa Gestifute este formată din 20 de profesionişti competenţi şi dedicaţi.”

Trendul de a-ţi încredinţa cariera în mâinile unei companii de profil este tot mai evident. La mijlocul lui iulie, superstarul brazilian al fotbalului Neymar a semnat cu IMX Talent, firma celui mai bogat om din Brazilia, Eike Batista, cedându-şi controlul carierei şi al drepturilor de imagine. De subliniat că înţelegerea este valabilă chiar şi după ce Neymar (20 de ani) se va retrage! „Sunt foarte fericit să am lângă mine o companie din Brazilia, cu baze în toată lumea, pentru a mă ajuta în carieră”, a declarat jucătorul lui Santos, considerat urmaşul lui Pele.
Neymar s-a alăturat astfel altor nume mari de sub umbrela IMX Talent, printre care săritoarea în lungime medaliată cu aurul olimpic Maurren Maggi şi Torben Grael, navigatorul cu mai multe medalii olimpice decât oricare alt brazilian.
Miza? Una imensă. Neymar, evaluat la 55 de milioane de euro de către firma de marketing sportiv Pluri, câştigă 1.5 milioane de dolari pe lună, din care cei mai mulţi bani provin de la sponsori ca Banco Santander Brasil, filiala braziliană a gigantului bancar spaniol.

Desigur, există şi excepţii de la regulă. Conform Forbes, cei mai bine plătiţi sportivi din lume, boxerii Floyd Mayweather (85 mil. $, 0 din sponsorizări) şi Manny Pacquiao (62 de mil. $, din care 6 din sponsorizări) nu apelează la serviciile unei firme de management şi marketing sportiv.
Chiar şi aşa, noi sperăm ca după Jocurile Olimpice să vedem o mare campioană precum gimnasta Sandra Izbaşa făcând saltul, ca să vorbim metaforic, spre o reprezentare profesionistă. Dar pentru asta e nevoie de o schimbare de mentalitate şi, probabil, de legislaţie, în România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu