duminică, 30 iunie 2013

Invataturile lui Mao despre marketing si baschet

Mao Zedong avea dreptate: Pe energia maselor se poate construi orice. Evident, dictatorul chinez nu se gandea la marketingul sportiv sau la baschet atunci cand si-a exprimat aceasta opinie, insa politica si marketingul au un lucru in comun: ambele sunt despre cucerirea publicului, despre construirea unui brand si a unui following loial - fie vreme buna, fie vreme rea.

Accesati Wikipedia si veti gasi urmatoarea definitie: “Streetball-ul este un sport modern, varianta «de strada» a baschetului. Regulile sunt la fel ca cele ale baschetului, insa nu sunt neaparat obligatorii. Cei care joaca decid inainte de inceperea jocului regulile si miza. Miscarile din streetball sunt cunoscute ca «freestyle».”

Avantajele streetball-ului, pentru marketingul sportiv, sunt evidente. Chiar daca nu are traditia altor sporturi, el compenseaza prin dinamism, raspunde stilului de viata dinamic al noii generatii, este atractiv, spectaculos, si permite o libertate cu care publicul se identifica. Nu necesita aparatura complicata - doar o minge si un teren. Si cativa prieteni liberi pentru o dupa-amiaza.

Pe aceasta idee au marsat si cei de la WizzAir, Sport Arena si Federatia Romana de Baschet, ultima, cu sprijinul si asentimentul FIBA. In week-end-ul recent incheiat, a avut loc in Piata Constitutiei din Bucuresti cel mai mare turneu de baschet 3 la 3 organizat la noi, parte din circuitul european EuroTour si din cel mondial 3x3 World Tour. Acesta s-a bucurat de sprijinul - si prezenta - catorva personalitati de marca ale sportului mondial (sarbul Vlade Divac, fostul star al celor de la Los Angeles Lakers, campion mondial si european si vicecampion olimpic, dunker-ul american Porter Marbery, lituanianul Sarunas Marciulonis, campion olimpic si european, spaniolul Jorge Garbajosa, medaliat cu aur mondial, european si argint olimpic), dar si romanesc (Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Daniel Prodan, Virgil Carutasu), precum si omologul de peste ani al lui Mao - premierul Victor Ponta, fost jucator de baschet la Steaua, si Carmen Tocala, secretar de stat in MTS, fosta baschetbalista de performanta.

Pe terenurile amenajate special in Piata Constitutiei s-au intrecut peste 350 de echipe, si asta spune totul despre appeal-ul la public al streetball-ului. Tribunele au fost si ele intesate cu spectatori, iar orice are priza la public, are priza la sponsori. Fiecare a primit ceea ce a dorit: fanii, un spectacol pe cinste, cu dunk-uri care au sfidat legea gravitatiei. Brandurile, expunere la public. Iar streetball-ul - o mediatizare care ii ajuta cauza in drumul spre Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016. Decizia in acest sens va fi luata la Moscova, la sfarsitul verii.

Noi, cei de la Add Media Access, nu putem decat sa salutam asocierea trainica si, iata, prospera dintre o linie aeriana, si organizatiile care iubesc baschetul. Un slogan bun pentru Wizz Air Sport Arena Streetball ar fi, pe drept cuvant: “Limita e cerul”.


Sportul si marketingul sportiv romanesc au nevoie de asemenea duete creative, iar treaba pe care o fac organizatorii acestui turneu, de cativa ani, merita aplaudata. Dovada ca daca dai publicului calitate, fanii iti vor oferi si timpul, si atentia, si banii lor. Mao avea dreptate.

Am fost martorul energiei formidabile a maselor. Pe aceasta fundatie, este posibil sa izbutesti in orice intreprinzi.

Mao Zedong (lider chinez, 1893-1976)

Mai multe informatii:

www.3la3.ro
www.facebook.com/sportarenastreetball

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu